Oțelul Galați e de departe cel mai „englez” dintre liderii din ultima vreme ai Ligii I. Afirmația e susținută atât de stilul lor de joc, unde condiția fizică e esențială, cât și de statistică.
„Fără ajutorul colegilor n-aș fi putut marca. Am îndeplinit doar o formalitate”, mărturisea Cornel Râpă, tânărul fundaș dreapta al Oțelului care împinsese balonul „în ațe” din trei metri la ultimul gol cu „U” Cluj (3-0). Râpă fusese, de fapt, beneficiarul unei acțiuni de atac foarte prezente în jocul liderului Ligii I: gol după o centrare de pe stânga sau de pe dreapta pentru omul avansat în fața buturilor adverse. Unsprezece goluri a reușit echipa lui Dorinel în urma unor astfel de situații în campionatul curent, multe dintre ele decisive. Steaua, Dinamo și Rapid au avut de-a face cu procedeul care i-a adus Galațiului peste 30% din recolta de goluri în cele 22 de runde deja disputate. Iar Oțelul a reușit și cu Universitatea Cluj un asemenea moment. Sălăgeanu, omul cu assist-ul În minutul 70, fundașul stânga Adrian Sălăgeanu a ajuns în careul de șase metri al adversarilor, iar tocmai apărătorul dreapta, Cornel Râpă, la prima sa reușită din Liga I, a fost cel care a marcat. De altfel, Sălăgeanu este și principalul servant pentru fazele „britanice” ale Oțelului, cu cinci assist-uri. Antal, exclus pentru „clubbing”! Liviu Antal, unul dintre mijlocașii titulari ai Oțelului, a fost exclus din lot înainte de meciul cu „U” Cluj. „El și Samoel Cojoc au fost excluși pe termen nelimitat”, au fost vorbele lui Dorinel Munteanu. Explicația: cei doi au fost pedepsiți pentru că au întârziat într-un club de noapte săptămâna trecută.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER